Am scris o proză nouă pe Scena9, ianuarie 2020.

„Știu exact când a plecat tata de-acasă: în ziua în care a fost prins de o prietenă de-a mamei – Nina – cu o altă femeie decât nevastă-sa, ținându-se amândoi de mână prin oraș. Nina ar fi sunat-o pe mama chiar atunci la fabrică, pe telefonul fix de la sindicat, și i-ar fi spus ce văzuse, iar mama n-ar fi zis nimic la început, fiind numai plină de o furie nu oarbă, ci mocnită, care pe măsură ce se apropiase de momentul în care ar fi trebuit să izbucnească se transformase, cum li se întâmpla des femeilor de provincie pe-atunci, în frică și descurajare și-i înmuiase genunchii. Așa se face că în clipa în care a intrat tata seara acasă pe ușă și mama îl aștepta în sufragerie, ea s-a ridicat furioasă din fotoliu, vrând să urle la el, deși n-a reușit să-i zică, cu un glas pierdut, decât:”