Ignoranța primilor creștini

Religia pierde întotdeauna din aura legitimității ei când coboară în propria istorie, așa că abilitatea de a-și păstra originile cât mai eterice e un avantaj de care-a ținut cu pasiune de-a lungul vremii. Dogma a fost mereu mai importantă decât cercetarea exactă a originilor, fiindcă adesea tocmai cercetarea originilor punea în chestiune dogma. Instinctul de construire a unui trecut luminos nu e doar al comunităților religioase, el a fost și-al statelor, și-al instituțiilor: cu cât își pot inventa origini mai pure, cu atât li se pare că e mai îndreptățit controlul lor asupra prezentului. Așa e mai ușor de înțeles de ce biserica s-a opus cu isterie în ultimul mileniu unor investigații prea atente ale propriului trecut și așa se explică de ce cărțile care-au devoalat acel trecut nu au fost primite niciodată cu înțelegere.

Exemplele de intelectuali care au pus la îndoială pretențiile istorice ale bisericilor europene n-au lipsit însă; de la primii umaniști încoace sunt tot mai numeroase, iar Secolul Luminilor abundă în ele. Edward Gibbon scria la 1776 că creștinismul fusese mai păgubos pentru filozofia europeană decât invaziile popoarelor barbare, iar cartea lui Nixey se încadrează în această tradiție critică, pe care de altfel și-o asumă explicit.

Există două feluri de reacții critice la religie în cultura europeană. Sunt filozofi care se uită la viața religioasă și la istoria dogmei și nu înțeleg nimic din ea, nici zelul, nici credința, neavând răbdare pentru ritualuri, care li se par o pierdere de timp, nici încredere că poate fi scos ceva profitabil din teologie. Sunt, apoi, filozofi care – deși nu mai cred nimic din scripturi – au pentru religie măcar respectul din oficiu pe care-l ai pentru orice comunitate culturală complexă și pentru forme de spiritualitate care, deși depășite, au încercat să ajungă la o înțelegere, fie ea și mistică, a lumii.

Cartea lui Nixey e mai degrabă din prima categorie. Ea tinde să vadă în creștinism mai ales superstiția, fanatismul și violența, iar Epoca întunecării este o trecere în revistă a tuturor felurilor în care creștinii au păcătuit împotriva moralei universale. Au distrus temple, au fost intoleranți și fanatici, au făcut apologia ignoranței, au pus, poate, capăt unui strălucitor imperiu, așa cum au și făcut, direct sau indirect, să se piardă mai bine de nouă zecimi din literatura antică. Tentația de a-i compara pe primii creștini cu fanaticii musulmani din Daesh e la îndemână, iar Nixey – de profesie jurnalist – n-o lasă să treacă nefolosită. Mitului care spune că biserica europeană a conservat o bună parte din cultura antică, ea îi opune sute de anecdote cu sfinți, martiri și patriarhi ai primelor secole, pe care-i arată în neștiința lor exaltată. „Analfabeți exuberanți” le spune. „Mai înainte de a fi conservat, Biserica a distrus.”

Fiecare capitol al cărții este despre cum ori vechii cărturari, retori, istorici și filozofi ai Antichității disprețuiau pe creștini, pe care-i considerau superstițioși și ignoranți, ori despre cum creștinii, la rându-le, au împins vechea lume în negura istoriei. Nixey pune la îndoială, pe rând, și poveștile martirilor (spune c-ar fi fost mult mai puțini) și pretențiile la validitate dogmatică ale sfinților părinți, niște iraționali iremediabili.

De obicei, am înțelegere pentru acest fel de perspective asupra istoriei creștine, care are, mai ales în România, nevoie de multe bemoluri, pentru că încă e idealizată. Adevărul e că în primele secole de după Hristos, creștinismul n-a fost nici atât de important (creștinii fiind aprox. 10% din imperiu pe vremea lui Constantin), nici o forță pozitivă, ori de progres moral. Dar modul anecdotic în care alege Epoca întunecării să spună povestea asta alternativă este superficial și cumplit de nesofisticat, lăsând prea puțin loc pentru nuanță istorică. După a suta pagină în care ți se arată cât de inculți și ipocriți erau creștinii din primele secole, cartea reușește mai degrabă să devină nesuferită prin repetiție. Autoarea e lipsită de orice abilitate sintetică, așa cum zelul ei de a face procesul creștinismului de-acum 1700 de ani mai degrabă frustrează.

E prea puțin echilibru în Epoca întunecării pentru o carte de istorie. Și, tot pentru o carte de istorie, prea puțină răbdare cu faptele și prea multă grabă acuzatorială. Ca rechizitoriu și exercițiu de deconstrucție a unor mituri creștine seculare, capitolele își ating scopul, deși abia. E nevoie și de asemenea locuri, în care să arăți că de multe ori, după ce-au luat puterea în împeriu, creștinii s-au arătat infinit mai violenți și vindicativi decât agresorii lor din trecut. Dar ele trebuie construite cu perspective mai generoase, cu o înțelegere mai adâncă a dinamicii istorice și cu mai puțină anecdotă. Mai ales pentru că e inutil să te indignezi discutând evenimente de-acum două milenii.

E adevărat, creștinii au distrus vechi temple, au ars cărți, au omorât-o pe Hypatia, au gonit filozofii din Atena, închizând porțile celei mai longevive instituții filozofice antice, au interzis altora să-și practice religia. Dar cartea lui Nixey nu este decât o lungă listă de altfel de fărădelegi și sfârșește prin a fi plictisitoare. Evenimentele nu se leagă între ele decât prin sugestia ei că toate aceste atrocități se datorează zelului religios creștin. Or, patru secole de istorie timpurie nu pot fi explicate doar prin fanatism; o singură dispoziție temperamentală nu poate explica sute de ani de declin imperial și avans creștin. E prea simplu. Prea general. Ce legătură există între creștinii din timpul lui Tertullian, când în imperiu existau probabil câteva sute de mii, când confuzia doctrinară era imensă și nu fusese nimic stabilit cu claritate, și cei de la 500 d. Hr., care cunoșteau avantajele legitimării legislative și veneau după o mână de concilii importante? Nixey se preface că sunt aceiași oameni, pentru că-și spuneau „creștini”, deși îi separă trei sute de ani de istorie plină în evenimente.

Cărții îi lipsește perspectiva istorică. E obositoare prin miriada de exemple. N-are nuanță. Și mai e și prost scrisă, fiind de altfel exact genul de istorie antică pe care ar scrie-o un jurnalist. Pentru ce vrea să facă, e poate utilă, prezentând schematic toate felurile în care creștinii au ales să se mintă în privința propriului trecut. Poate că era nevoie de ea, deși cred că sunt de fapt o minoritate creștinii europeni care mai cred cu tărie în sfințenia nealterată a acestui trecut. Din păcate, genul ăsta de investigație nu se poate face cu instrumentele jurnalismului.

Capitolele mai interesante ale cărții sunt de fapt cele în care, tocmai, nu vorbește despre creștini, ci descrie receptarea lor de către intelectualii Antichității. Galen, de pildă, avea numai rele de zis despre urmașii lui Hristos. Celsus făcuse o critică acerbă a dogmelor creștinismului timpuriu, Porfir și Lucian îl puseseră și ei la îndoială. Pliniu, scriindu-i lui Traian, se plânge că orașele și satele Bitiniei erau „infestate de această superstiție”. Toate aceste mici aroganțe se preschimbă în câteva sute de ani în implorări – căci intelectualii care rămăseseră păgâni după Edictul de la Milano văd dispariția lentă a lumii antice. Când Gratian, un împărat creștin, dă ordin să se scoată statuia Victoriei din curia în care se întrunea Senatul, Symmachus îl imploră s-o lase.

Vă cerem pace pentru zeii strămoșilor noștri. Este rațional să credem că zeul venerat de fiecare în parte este unul și același. Vedem aceleași stele, același cer este deasupra tuturor, aceeași lume ne înconjoară. Ce însemnătate are că un om se folosește de o înțelepciune diferită de a altuia pentru a căuta adevărul? (p. 146)

Citatul ăsta e cel mai frumos lucru din carte.

Nixey, Catherine, Epoca întunecării, Humanitas, București, 2019

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s