Generation Kill în Cisiordania

Nu știu dacă ați văzut Shtisel, un foarte bun serial despre viața evreilor ultraortodocși dintr-un cartier din Ierusalim, poate unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am văzut în ultimii cinci ani, dar Oamenii eternității nu se tem niciodată mi s-a părut că arată partea seculară, modernă, mai crudă și mai nebună a țării aflate într-un conflict când mocnit, când fățiș cu lumea din jur de vreo 70 de ani încoace. Shani Boianjiu, autoarea cu origini românești și irakiene, vorbește din propria experiență de soldat în forțele armate israeliene, una dintre puținele armate ale lumii care au acceptat femei în uniformă chiar de la începutul fondării statului modern; foarte puține din ele sunt trimise pe teatre de război altfel decât în roluri de sprijin, adică foarte puține luptă – unul dintre personajele feminine ale cărții e instructor, care se pare că e una dintre funcțiile predilecte pentru femei în armata țării.

Ce e interesant la Oamenii eternității este că cele trei personaje centrale sunt femei și soldați în același timp, comportându-se cu universalul grobianism soldățesc. Au aceeași gură spurcată, se prostesc la fel de mult și, în situații limită, simt că-și pierd aceeași umanitate în fața grozăviilor războiului. Beau și discută despre sex, visează la băieți, își iubesc patria și disprețuiesc palestinienii. Toate trei personajele principale – Lea, Avișag și Yael, intră în armată imediat după liceu; într-un stat cu serviciu militar obligatoriu, înrolarea e un ritual și ești dus la gară de toată familia, care te plânge și te aplaudă.

Desigur, anii de cătănie nu sunt nici pe departe atât de nobili pe cât își imaginează ele însele și părinții lor. Există multă violență gratuită, vulgaritate, cele mai mici aspecte ale realității sunt sexualizate, superiorii sunt când dobitoci, când indiferenți și intri destul de repede pe panta unor episoade care te dezumanizează – e povestea care se spune despre război de la tristul de Erich Maria Remarque încoace. Yael este trimisă la poliția militară și vede un palestinian de care fusese atrasă tăind beregata unui coleg de-al ei în plină zi, Avișag face pază la granița cu Egiptul, unde se împușcă emigranți sudanezi cu regularitate, ofițerii lasă să treacă peste graniță camioane pline cu femei aduse în țară pentru prostituție și ei înșiși se culcă cu inferioarele lor în grad etc. Nu e tocmai mediul propice pentru dezvoltare personală, cu atât mai mult cu cât îți cere să fii mai puțin uman dacă vrei să rămâi sănătos. Niciuneia dintre cele trei prietene nu-i iese și toate clachează într-un fel sau altul.

„Nu-mi intra în cap că sunt soldat, spune una dintre ele.

Eu mă credeam în continuare om.”

Cartea o ține așa vreo sută de pagini și, cât vorbește cu umor și cruzime despre toate aceste lucruri, e cât se poate de interesantă, mai ales că din când în când poveștile sunt sparte de câte o observație psihologică sau poetică, ce arată că Boianjiu are și ochi pentru imagini și imaginație pentru a da personajelor motivele să facă ce fac. Dar de pe la jumate încolo rămâne nu atât fără idei, cât fără structură. Structura fusese puțin atipică de la bun început, fiecare dintre cele trei fete primind pe rând câte un capitol – spus pe vocea lor -, întrerupte uneori de capitole cu narator omniscient (care și el pare să fie tot evreu, fiindcă se referă într-un loc la Israel ca la „patria noastră”).

La un moment dat, împărțirea asta devine și obositoare și confuză, apoi obositoare, confuză și plictisitoare. În ultimele capitole, de pildă, se vorbește mult despre copilăria celor trei fete, care tocmai ce terminaseră armata și încercau să-și construiască o viață nouă peste vechiul bagaj de traume. Sunt aduși în scenă părinți uitați, drame ascunse, mame cu povești militare proprii – dar nu mai înțelegi nici de ce, nici dacă era cu adevărat nevoie de încărcătura asta tocmai la final, care face totul să se termine not with a bang, but with a whimper.

Rămâne o carte interesantă, însă. Dar parcă mai bine vedeți Shtisel.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s