Tradusesem poemul ăsta mai demult, cu ajutorul redărilor în alte limbi și folosindu-mă de lunga istorie a scoliilor lui, și poate nu e inutil să-l fac din nou public undeva, având în vedere că o redare a lui necenzurată probabil că nu există în română, din cauze care vor fi evidente de îndată ce-l citiți. De fapt, istoria traducerilor lui este interesantă mai ales prin felurile în care traducătorii încercau să sugereze ceea ce nu puteau spune direct.
Să vă fut în cur și-n gură, Fure, găozare, și pe Aureliu, ce-o ia-n dinți, care-ați spus că n-aș avea rușine și că versurile mele nu-s cuminți. Poetul însuși poate-n pietate s-o ardă cât vrea el, dar poeziei îi stă bine slobodă și-i mai cu farmec atunci când plină e de voluptate și dacă restârnește-n alții râvne dulci. Nu în băieți, ci în păroșii care-au pierdut puterea datului din buci. Credeți că dacă scriu de vreun sărut sunt mai puțin bărbat și mai molatic, futu-vă-n cur și-n gură să vă fut?
E surprinzător de simplu și de direct, dar cred că prima lui traducere onestă în engleză datează doar din anii 1980. În literatura latină se înscrie într-o practică ceva mai îndelungată a versului vulgar, ca la Marțial – care are și el epigrame în care se laudă că a posedat fete lascive toată noaptea (Lascivam tota possedi nocte puellam), așa cum și Catul își petrecea timp în poemele anterioare ăstuia sărutându-se cu Lesbia; de fapt întreg poemul e o încercare de respingere a imaginii de feminitate și homosexualitate pasivă, așa cum reiese ea din versuri în care Catul se arătase prea tandru; tandrețe de care aici se apără, amenințându-și acuzatorii cu cea mai înjositoare combinație sexuală cunoscută lumii romane.
