Ce faci dacă ai studiat toată viața furnici, termite și insecte și ți se cere la optzeci de ani să scrii o carte despre umanitate?

În cazul ăsta, scrii o carte despre termite și insecte și ce alte lucruri ai mai aflat despre animale dintr-o lungă carieră de cercetare în zoologie, și la sfârșit adaugi un capitol despre oameni, a cărui inevitabilă concluzie este: AȘA ȘI OMUL.

De pildă, multe animale din natură trăiesc în grupuri. Bacteriile însele sunt incredibil de sociale și nici nu e de mirare, având în vedere că grupurile sociale compacte, care dau semne de altruism, oferă multe avantaje pentru supraviețuirea membrilor grupului. Spectrul socialității acesteia este foarte larg, dar numai foarte puține animale ajung la cel mai extrem nivel al ei, care este cel au eusocialității, în care rolurile sociale sunt diferențiate strict și mulți indivizi renunță la posibilitățile lor reproducătoare pentru a fi piese într-un mare și de altfel foarte eficient mecanism social; furnicile sunt așa, termitele, unele specii de viespi, doar foarte puține mamifere și o singură specie marină. Este cel mai altruist dintre nivelurile de organizare socială de pe pământ, dar și surprinzător de rar. S-a impus de-a lungul a zeci de milioane de ani și speciile care l-au „preluat” au fost specii de mare succes, cu arealuri imense de răspândire.

Wilson, Edward, Geneza. Originea profundă a societății, traducere de Carmen Strungaru, Humanitas, București, 2021

Wilson, Edward, Originile creativității umane, traducere de Elena Drăgușin-Richard, Humanitas, București, 2019

Procesul care l-a făcut posibil e selecția naturală și în linii mari s-a petrecut, spune Wilson, după cum urmează:

  1. unele specii primitive întâi fac cuiburi în care depun ouă și adună mâncare, apoi pleacă și lasă larvele să se descurce singure
  2. apoi, într-o altă etapă evolutivă, unele insecte rămân să aibă grijă de pui și să curețe cuibul
  3. într-un final, mama însăși rămâne în cuib și puii ei devin lucrători sterili; așa se formează o colonie eusocială de-a lungul câtorva milioane de ani.

Ei, acuma, AȘA ȘI OMUL. Coboară din copac, începe să mănânce carne gătită după ce descoperă focul în savană, comunitatea se structurează în jurul focului de tabără sau peșteră (care aici ține loc de „cuib”). În cele din urmă există o oarecare diviziune a muncii și se instaurează un altruism mult mai temperat și mai puțin autosacrificial decât al furnicilor și viespilor, dar pe spectrul acesta hristic. De pildă, Wilson crede că eusocialitatea oamenilor se vede în „casta menopauzală”, a femeilor care nu mai sunt preocupate de propria reproducere și au grijă de copiii altora. Homosexualii sunt, la fel, pentru el o castă eusocială, dar nu explică foarte bine de ce (o asociază însă cu grupurile monastice!). Această organizare eusocială umană a avut multe beneficii, iar supraviețuirea speciei este cel mai mare dintre ele. Pentru că:

„În cadrul grupurilor, indivizii egoiști câștigă în fața celor altruiști, dar grupurile altruiștilor înving grupurile egoiștilor.”

Așa a apărut societatea, ca urmare a selecției naturale. N-o să vă surprindă să aflați că creativitatea a apărut și ea la fel și că umanismul însuși s-a născut în jurul aceluiași foc de tabără, acum o sută de mii de ani. Aceeași poveste din Geneza. Originea profundă a societății este folosită acum în sprijinul explicării artelor. Doar că de data asta coborâtul din copac, descoperirea focului în savană, mărirea dimensiunii creierului ca urmare a schimbării de dietă apar la începutul cărții; având în vedere că, dispunând de un creier mai mare, îți permiți să ții minte mai multe lucruri, asta face posibil limbajul. Eusocialitatea este ea însăși strâns legată de limbaj și „creativitatea și cultura umană se datorează limbajului”. Așa se închide cercul.

Ideea de bază din a doua carte este că creativitatea însăși trebuie să fie explicată prin mecanismele selecției naturale și că orice explicație estetică e parțială dacă nu adaugă la aparatul explicativ trimiteri la științele care au fost în centrul revoluției darwiniste: paleontologie, antropologie, neuroștiințe, biologie și psihologie. La un moment dat chiar spune:

„Până când nu vom realiza o imagine mai completă a preistoriei și nu vom identifica etapele evolutive care-au dus la natura umană din ziua de azi, disciplinele umaniste vor rămâne fără rădăcini.”

Primul lucru pe care-l face un umanist când citește fraza asta e să spună că nu e deloc adevărată. Nu știu în ultimele trei sute de ani umaniști serioși care să creadă cu adevărat că arta nu e într-un fel sau altul reductibilă la natură (în postmodernismul francez sunt câțiva, ca Foucault, care are o discuție faimoasă cu Chomsky, în care se arată sceptic la ideea de „natură umană”); de fapt, e aproape exasperant când te uiți la istoria teoriilor despre emergența artei din ultimele secole, pentru că metaforele deopotrivă scientiste și pozitiv sociologizante abundă. Abundă de altfel dintr-un motiv destul de simplu: Autonomia esteticului n-are sens factual. Orice lucru făcut în lume aparține lumii. Dacă nu-ți dictează îngerii versuri de dincolo de marginea universului, poezia aia o să fie a lumii, în lume și încărcată de ea. Chestia asta e cunoscută de mult. Dar mulți oameni de știință par să creadă că înainte de Darwin toți umaniștii europeni umblau cu cruciulițe la gât, mulțumind divinității pentru darul limbajului și-al imaginației. But that’s just not the case. Istorismul, sociologia și multe alte forme de materialism filozofic precedă pe Darwin cu secolele și ele deja plasau sursa artei și creativității în societate și corp.

În plus, umanioarele n-au nevoie de teoria selecției naturale pentru a înțelege mai bine originea artei pentru că, cu puține excepții, teoriile originii artei nu folosesc cu nimic practicii umaniste. Ce nevoie am să știu care este sursa creativității umane ca să citesc pe Dante? Chiar dacă, cum crede Wilson, poveștile primordiale pe care și le spunea homo sapiens în jurul vetrei sunt sursa oricărei forme de umanism, ce-mi spune asta altceva decât că poveștile sunt la fel de vechi ca umanitatea? Este o explicație prea generală ca să fie de folos cuiva care vrea să înțeleagă o poveste și prea abstractă pentru cine vrea s-o explice.

La fel, Wilson spune de pildă că ne plac anumite fețe, inclusiv din tablouri, pentru că suntem predispuși biologic spre anumite configurații faciale. Sau anumite peisaje pentru că sunt peisajele în care strămoșii noștri au crescut în savană. Fine, so? Cu ce m-ajută asta să știu ce e arta?

Problema cărților ăstora e că par să creadă că disciplinele umaniste au nevoie să știe adevărurile foarte abstracte ale științei ca să fie mai complete. Dar asta e o confuzie de nivel explicativ, și-anume Wilson crede că sunt utile la un nivel adevăruri care în fapt sunt utile doar la nivelul descoperirii lor. Estetica, de pildă, pe când era o filozofie a cunoașterii sensitive, cu mai mult de un secol înainte de Darwin, știa foarte bine că regulile frumosului sunt reguli ale simțurilor; criticii literari de-atunci citeau esteticienii, dar știau că, în lectură unui sonet, ideea că-mi place sonetul pentru că lui homo erectus îi plăceau rimele și lui homo habilis ritmurile sacadate de 11 măsuri, vine de la un nivel explicativ atât de general, că ar putea la fel de bine să nu existe.

În fine, nu simplitatea materialistă a explicației mă deranjează aici, cât convingerea că spune ceva nou și că disciplinele umaniste, ignorând aceste informații, vor rămâne fundamental incomplete.

Traducerile însele sunt greoaie (mai ales la Geneza, unde there is safety in numbers e redat prin „există siguranța dată de aglomerație”). Fac și unele greșeli regretabile. Cealaltă traducătoare folosește cuvinte care nu există („imputuri vizuale”) și într-un loc traduce I’m very partial prin „sunt foarte parțial”. Și eu sunt parțial: parțial sceptic că genul ăsta de popularizare ajută la înțelegerea a ceva și parțial hotărât să nu mai iau cărți de la Humanitas din categoriile astea, pentru că am luat cinci în ultimul an (despre 1, 2 am scris) și toate au fost foarte slabe. Problema lor e că nu știu să fie simple fără să fie superficiale în același timp.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s