Era textul complet aici, dar l-am scos fiindcă apare în Timpul luna asta (ianuarie 2022), într-o formă puțin modificată. Pun link la el când o fi.

Luată în serios, sintagma „autonomia esteticului” poate fi înțeleasă, cred, în două feluri: ori ca intenție metodologică, ori ca teorie cu un substrat metafizic asupra specificității artei. În discuțiile în care apare acest concept nu e niciodată foarte clar dinspre care dintre aceste poziții ni se vorbește, dar cum adesea apărătorii lui ni-l prezintă ca pe un element presupus, ce trebuie asumat de la începutul discuției ca valoare supraordonată, el e mai degrabă o profesiune de credință decât rodul unei cercetări și vine deci dintr-o sumă de convingeri care, deși răspândite și de profunzime, nu par să fie supuse investigației cu adevărat niciodată.

Ca intenție metodologică, e o strategie analitică destul de răspândită și ar suna așa: nu putem spune cu exactitate din care punct anume începe influența lumii asupra literaturii și în cel fel o operă literară influențează ea însăși realitatea, iar în cercetările noastre istorice trebuie să ne oprim în examinarea acestor influențe dinspre lume undeva, fie și pentru că nu vrem să pierdem din vedere obiectul cercetării. Altfel spus: chiar dacă am ști că lumea se varsă, cum ar veni, cu totul în operă și că pentru o elucidare completă a acesteia am avea nevoie de o elucidare completă a lumii, acest lucru e imposibil și oricum aici suntem interesați de produsul final, și anume de obiectul artistic, nu de toate lucrurile care l-au făcut posibil. E un principiu metodologic operativ pentru că este limitat de timpul pe care-l avem la dispoziție pentru a formula o explicație, pe de o parte, și pe de alta de limitele puterii noastre explicative, dar și, mai important, de presupoziția că poate nu toate lucrurile care au făcut posibilă generarea obiectului artistic ne-ar putea oferi informații despre semnificația și posibilitățile lui. Invers, putem urmări efectele obiectului asupra lumii (adică asupra lumii sociale, asupra minții altor persoane) doar până la un anumit punct și acest punct este în general tot acela în care efectele însele încetează să mai aibă forță explicatoare pentru obiect.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s