Știu că există în fiecare generație de studenți în umanioare (mai ales la filozofie) câțiva idealiști care se gândesc dacă merită să-și urmeze pasiunea și să dea la clasice, și am început serialul ăsta cu gândul ori să-i încurajez s-o facă, ori să le explic mai bine ce anume se studiază aici, dacă nu sunt hotărâți. Eu am luat decizia asta cam târziu, după ce mi-am terminat doctoratul și vin la facultatea asta cu alt bagaj, fiindcă unele dintre chestiile care se învață în semestrul întâi sunt ușoare dacă, de pildă, ai citit Homer cu pasiune o dată și acum îl reiei din curiozitate (clasicele sunt de altfel des a doua facultate, iar lumea e obișnuită să lucreze cu diferite vârste și diverse niveluri de abilitate lingvistică). La fel, cum prima mea facultate a fost de literatură universală și cum Homer, tragicii, poeții lirici, romanul antic etc. erau lecturi sine qua non acolo, știam deja pe jumătate în ce mă bag și e mai bine să înțelegi ce fel de angajamente îți iei când te apuci de limbile vechi decât să încerci apele din pur idealism. Dar dacă vă interesează și nu sunteți convinși sau dacă vreți să știți cum se învață latină și greacă în România (cât s-o mai învăța), lucrurile stau cam așa:

Există cursuri propedeutice (lingvistică, introducere în filologie), cursuri de cultură (Homer, epoca romană arhaică, paideia greacă) și cursuri de limbă (multe). Cursurile de cultură sunt ușoare – dacă sunteți la a doua facultate și ați studiat litere sau filozofie, numele și problematicile n-au cum să vă fie străine. Dacă sunteți la prima facultate, felicitări, citiți Homer cu atenție pentru prima oară (Iliada în primul semestru, Odiseea în al doilea), reluați miturile fondatoare ale Romei și aflați despre Socrate, sofiști, Platon și primii apologeți.

Cursurile, seminarele și atelierele de limbă sunt baza. Eu am numărat 12 pe săptămână, împărțite în mod relativ egal între latină și greacă – asta înseamnă că în fiecare săptămână veți face la școală cam 8-9 ore de latină și tot atâtea de greacă. Toate cursurile și atelierele astea au teme, care – în funcție de cât vă iau – mai adaugă alte câteva ore de exercițiu individual, patru-cinci în medie, ceea ce înseamnă că în fiecare săptămână veți petrece cam 22 de ore de studiu numai pentru limbi și numai dacă faceți ce vi se cere la ore – cu muncă suplimentară ajungeți ușor la 30. Oricum te-ai uita la numerele astea, e studiu intensiv și explică poate de ce peste tot în țară (unde nu cred să fie diferențe foarte mari de curriculum), numărul de absolvenți e – atunci când e – de ordinul a trei, patru sau cinci licențiați pe an. Partea bună e că înveți într-un semestru mult mai mult decât poți învăța într-un an pe cont propriu sau, dacă vii cu ceva informații dinainte, că ai șansa să ți le structurezi cum trebuie.

Se studiază așa: există două cursuri magistrale de morfologie (greacă și latină) pentru teoria generală a limbii, fiecare însoțit de câte un seminar, și apoi multe ateliere practice și de lucru. Se studiază greacă pe Noul Testament (fiindcă e un text relativ ușor pentru începători) și latină pe Vulgata și pe Cezar (o să faceți mult Cezar, preferatul pedagogiei clasice de jumătate de mileniu încoace).

Nu vreau să înec postarea asta în jargon lingvistic, pe care o să fac tot posibilul să-l uit de îndată ce-o să simt că nu mai am nevoie de el, dar o să fie mult și nu poți cu adevărat să începi să înveți o limbă veche fără o spoială de gramatică de liceu, la fel cum sigur nu poți înainta în studiu fără să înveți din ce în ce mai multă morfologie și sintaxă. Am mai zis-o și în episodul doi (AICI): orice limbă moartă depinde într-o oarecare măsură de munca de reconstrucție lingvistică și există limite pentru cât din ele poate fi învățat intuitiv.

Acestea fiind spuse, eu am făcut multă muncă suplimentară, fiindcă sunt tocilar. Pe lângă Athenaze, Lingua latina per se illustrata, pe care le știam și din care învățasem acum câțiva ani, am mai folosit pentru greacă chestia asta:

care mi-a fost și mi-e în continuare de mare folos. E un manual bazat pe ideea că 90% din Noul Testament e scris cu vreo 600 de cuvinte și care nu învață accentul. Accentul în greacă e un soi de fizică cuantică, din câte-mi dau seama – în semestrul întâi se face temeinic, dar dacă vă plac metodele mai neortodoxe și vreți să dibuiți câte ceva într-un text fără să învățați toate aspectele limbii, try that out.

 La latină m-am uitat și peste Eleanor Dickey:

din care am făcut vreo 15-20 lecții și care explică bine gramatica (cu multe, multe exerciții) și, însă doar ce-am început-o, peste asta:

care ia bucăți de poezie de la Ennius la Claudian și le explică fără să le traducă. Mi-am propus să încerc să trec prin mare parte din poezii anul ăsta – partea bună cu cartea din urmă e că lucrezi pe texte literare culese pentru începători, dar care sunt nemodificate și ca atare suficient de complicate să nu te plictisești.

Cu oricare din astea puteți lucra dacă vreți să studiați pe cont propriu (amânați poeziile până treceți bine printr-o gramatică), dar dezavantajul oricărui manual e că 1. nu-i puteți pune întrebări dacă nu înțelegeți și v-ați rătăcit și 2. nu poate cu adevărat să țină loc de profesor; și cursurile la clasice urmăresc manuale, de altfel: Athenaze și LLPSI 1 și 2 sunt extraordinare pentru începători, dar în sala de clasă se elucidează mai bine ambiguitățile, abaterile de la regulă și dificultățile de înțelegere în genere. Țineți deci cont că eu folosesc cărțile de mai sus ca supliment la cursuri.

Dacă vreți manuale românești, pentru latină sunt câteva (vezi Maria Pârlog, Gramatica limbii latine și Virgil Matei, idem) sau manualul de greacă, cam impropriu numit astfel, al Anei Felicia Ștef, apărut la Humanitas, dar care nu merge deloc ca manual de începători, ci mai degrabă ca gramatică de referință (adică e bine să-l ai ca să mai verifici câte o chestie, dar nu poți învăța limba cu el). Nici latina, nici greaca nu pot fi învățate doar cu cărți românești – e imposibil, fiindcă literatura veche e tradusă foarte parțial în română, iar manualele și dicționarele sunt imperfecte, dacă nu lipsesc cu totul (se lucrează la un dicționar grec-român, de care e mare nevoie). Cu cât înaintezi în studiul limbii, cu atât ai probabil mai multă nevoie de un dicționar cuprinzător pentru amândouă limbile, dar dacă vreți să folosiți resurse online, eu folosesc Logeion, care agregă mai multe dicționare mari latinești și grecești sau Bailly (pentru cele grecești online, trebuie să vă instalați și să învățați să folosiți tastatura grecească politonică).

Resursele sunt de fapt problema cea mai mică a cui se apucă – cine vrea să învețe latină și greacă azi are acces la resurse nesfârșite, toate descărcabile (vezi Thesaurus Anbrutalis pentru latină sau arhiva asta), îi mai trebuie doar multă dedicare și mult timp. Vă țin la curent.

Vezi episoadele 1, 2 și 3.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s