---

Dacă vreți să vă apucați de limbile clasice pe cont propriu, sperând să le învățați singuri suficient de bine încât să citiți autorii, e improbabil să reușiți, mai ales pentru greacă, din motivul că – deși cel mai complicat lucru la ambele limbi e gramatica și deși e în general bine sistematizată în manualele universitare disponibile – puteți să o știți bine pe aceasta și la întâlnirea cu textul să vă dați seama că nu știți ce să faceți cu ea. Există destule manuale care sistematizează morfologia și sintaxa, însă adevărata dificultate apare la lectură, unde o parte dintre noțiunile gramaticale trebuie nu doar sistematizate, ci și internalizate întrucâtva, ca să vă puteți bucura de o experiență aproximativă a lecturii (și-n anul întâi nu poate fi decât aproximativă). Internalizarea asta a noțiunilor gramaticale de bază durează măcar un an intensiv pentru latină și mai mult pentru greacă. Dacă cazurile nominale, terminațiile verbale, pronumele, prepozițiile și o parte din cuvintele vocabularului de bază nu se învață pe de rost ca-n orice limbă vorbită, orice înțelegere de text e chin, fiindcă altfel trebuie să cauți fiecare cuvânt în parte în dicționar și apoi să-l treci prin tabelele de declinări, conjugări etc.

Din fericire, gramatica latină e sistematică și, prin asta, infinit mai simplă și mai ușor de intuit decât a elinei, deși nu e nici ea foarte ușor de elucidat în uz. Greaca în schimb are nenumărate chichițe care în cel mai bun caz o fac frustrantă și-n cel mai rău imposibilă. Are sute de verbe neregulate pe care trebuie să le înveți așa cum sunt, fiindcă dacă au o logică e mai complicat s-o reții pe-aceasta decât să le înveți pe ele pe de rost. Are verbe, moștenite din perioade diferite ale evoluției limbii, care se conjugă după sisteme diferite, și – poate lucrul cel mai exasperant – nu-i place când anumite sunete se întâlnesc și contrage fonetic tot ce poate, așa că un substantiv care arată la nominativ într-un fel își schimbă forma la alte cazuri ca să evite sonoritățile dificile, iar verbele par să facă același lucru cu și mai mare ușurință și să fie astfel și mai imprevizibile (pentru că o modificare fonetică în greacă nu vine niciodată singură și declanșează altele).

Cel mai greu lucru de învățat va fi așadar gramatica limbii grecești și până începi să recunoști structuri de înțeles în fraza unui text clasic îți cam pierzi răbdările. La un moment dat însă, după ce te chinui cu textele jumătate de an, lucrurile încep să pară mai clare, nu doar pentru că dibuiești mai ușor verbe în frază, ci și pentru că te-ai obișnuit puțin cu stranietatea sintaxei grecești, care – și la acest nivel – e mai dificilă decât latina. Mai dificil aici înseamnă atât de diferit de cum gândim noi relația dintre cuvinte în limbile moderne, că o cunoaștere bună a acestora nu-ți oferă de multe ori nicio o soluție pentru fraza greacă; trebuie pur și simplu să te obișnuiești cu felul lor de a-și gândi frazele și relațiile dintre cuvinte. O frază de dificultate medie din Xenofon (am făcut Statul spartan semestrul ăsta), tradusă cuvânt cu cuvânt, ar suna, de pildă, așa:

„după ce femeia la bărbat ar veni, văzând pe ceilalți la începutul vieții fără măsură cu femeile împreună fiind, [el] contrariul a hotărât: a pus așadar a se rușina împreună a fi văzuți, a se rușina ieșind împreună.”

sau, preferata mea:

„astfel așadar mâncând [ei] împreună, cum cineva prin sau beție sau lăcomie sau pe sine sau casa [sa] a distruge?”

Și nici nu vreau să mă ating de distincția dintre aspect și timp în greacă, moștenită dintr-o indoeuropeană în care mai important pentru verb era aspectul și timpul nu se exprima morfematic, ci prin adverbe [viitorul grecesc, de pildă (voi face), provine de fapt dintr-un deziderativ (aș vrea să fac) – dacă vă interesează sistemul lor verbal, un rezumat foarte util și foarte clar pentru mine a fost Guiraud, Grammaire du grec,pe care-l găsiți pe libgen.]

În rezumat, greaca e bătaie de cap, se prinde mai greu și prin comparație o să vă descoperiți învățând latina cu ușurare, ca-n poemul lui Robert Frost:

He studied latin like the violin, because he liked it.

și greaca asemenea contorsioniștilor din manuscrisele medievale:

Acestea fiind spuse, deși am mai multă nevoie de latină decât de greacă, fiindcă ce vreau eu să citesc din filozofia modernă e în latinește și puținul care e în greacă nu prea are mari merite filozofice, mă pomenesc uneori studiind-o mai mult tocmai pentru că e mai complicată; am văzut asta la toți cunoscătorii de limbi dificile, că ajung să le studieze cu efortul mândru al celor care sunt mai încântați de propria trudă decât de ce obțin din rezultatele ei. O fi bine? Parcă nu prea.