M-am abținut să vă scriu nu pentru că n-aș fi vrut, căci cu adevărat vă doresc tot binele; ci pentru că mi se pare că s-a spus deja suficient ca să putem duce la îndeplinire tot ce avem nevoie și că, dacă lipsește ceva, nu ne lipsește scrisul sau vorbitul – care de obicei suntContinuă lectura „Munca și tăcerea”
„Aici ceasurile mustesc de spaime”
Sunt cărți pe care nu le mai poți desprinde de istoria interpretărilor lor și nu le mai poți citi decât prin ea. Și apoi sunt cărți atât de profund legate de istoria geografiei lor personale, că nu pot fi decât cu greu scoase din locul nașterii lor fără să piardă, odată cu contextul, și cevaContinuă lectura „„Aici ceasurile mustesc de spaime””
Ileana Negrea, Jumătate din viața mea de acum
Dacă nu ești atent, poți să citești în volumul Ilenei Negrea același biografism dres poetic, cu inserții de obscenitate radicală, în care – în funcție de cum te situezi pe scara deschiderii politice locale – poți vedea ori indecență inestetică, ori o binevenită intransigență revoluționară. E adevărat că biografismul confesiv de-aici e mai lipsit deContinuă lectura „Ileana Negrea, Jumătate din viața mea de acum”
„Literatură și ideologie”, eseu în Timpul
Am scris în Timpul un eseu despre o temă care în România tot revine ca temă de discuție intelectuală: legătura dintre artă și ideologie. „Se crede de obicei așa: nu poți niciodată să te dezici cu totul de ideologie în scris, fiindcă ideologiile sunt, dacă nu explicite, atunci fondul mentalitar al alegerilor noastre zilnice șiContinuă lectura „„Literatură și ideologie”, eseu în Timpul”
„Birocrați și intelectuali” – eseu în Vatra
Am scris în Vatra un eseu despre responsabilitatea intelectualilor și statutul contemporan al umanioarelor. „Discuțiile despre soarta intelectualilor au amuțit întrucâtva după cele două apogee ale lor, unul în anii postbelici ai contraculturii, altul după căderea comunismului, când urgența lor aparentă se datora și unui anumit grad de paroxism politic. Acum se vede mai bineContinuă lectura „„Birocrați și intelectuali” – eseu în Vatra”
Valeriu Cuc, Poeme
Cum scrii poezie despre frustrările sociale? Cu ironie, ca Ginsberg în poemul cu bomba atomică? Cu detașare și sarcasm, cum face Bukowski, căruia însă îi e mai ușor s-o facă, fiindcă el urăște în mod egal pe toată lumea? Cu seriozitate și empatie, ca Blake și curățătorii lui de coșuri? Cu furie și ingeniozitate cuContinuă lectura „Valeriu Cuc, Poeme”
Jurnal de la clasice 5: ce e greu și de ce
Dacă vreți să vă apucați de limbile clasice pe cont propriu, sperând să le învățați singuri suficient de bine încât să citiți autorii, e improbabil să reușiți, mai ales pentru greacă, din motivul că – deși cel mai complicat lucru la ambele limbi e gramatica și deși e în general bine sistematizată în manualele universitareContinuă lectura „Jurnal de la clasice 5: ce e greu și de ce”
„Un om obosit nu poate scrie”
Cartea e un dialog de 60 de pagini între Marquez și Llosa, datând de la începuturile boom-ului latinoamerican, căruia i se adaugă mai multe prefețe, postfețe, fotografii și un index complet nenecesar, ca s-o aducă la 150 de pagini, motiv pentru care pare și este încropită. Dar dialogul în sine e interesant și merită citit,Continuă lectura „„Un om obosit nu poate scrie””
Jurnal de la clasice 4: sfârșit de semestru
Știu că există în fiecare generație de studenți în umanioare (mai ales la filozofie) câțiva idealiști care se gândesc dacă merită să-și urmeze pasiunea și să dea la clasice, și am început serialul ăsta cu gândul ori să-i încurajez s-o facă, ori să le explic mai bine ce anume se studiază aici, dacă nu suntContinuă lectura „Jurnal de la clasice 4: sfârșit de semestru”
Recviem pentru autonomia esteticului
Luată în serios, sintagma „autonomia esteticului” poate fi înțeleasă, cred, în două feluri: ori ca intenție metodologică, ori ca teorie cu un substrat metafizic asupra specificității artei. În discuțiile în care apare acest concept nu e niciodată foarte clar dinspre care dintre aceste poziții ni se vorbește, dar cum adesea apărătorii lui ni-l prezintă caContinuă lectura „Recviem pentru autonomia esteticului”
Jurnal de la clasice 3: à quoi bon?
1. Când începem să adăugăm textelor pe care le citim lucruri care nu se află în ele? O teorie subiectivistă contemporană ar spune că adaosul personal are loc imediat, fără să necesite decontextualizarea prealabilă a textului; orice cititor ar putea – teoretic – să vadă în text ce vrea, iar consensurile interpretative se creează laContinuă lectura „Jurnal de la clasice 3: à quoi bon?”
Jurnal de la clasice 2: limbă și lingvistică
Fiind învins moral de întâlnirea mea cu morfologia descriptivă a elinei, m-am gândit zilele astea că înțeleg cel mai puțin gramatica limbilor pe care le știu cel mai bine și că dintotdeauna cu lingvistica am avut această problemă: că orice descriere lingvistică a limbii nu este o descriere pedagogică a limbii și că, în ultimăContinuă lectura „Jurnal de la clasice 2: limbă și lingvistică”
De ce-am dat la clasice și alte lucruri
Ca și moartea lui Mark Twain, vestea morții clasicelor has been greatly exaggerated și cred că clasiciștii în viață au început deja să zâmbească când își citesc o dată pe an necrologul în revistele culturale. Deși e foarte adevărat că domeniul nu mai are importanța instituțională și pedagogică pe care a avut-o în Vest până-nContinuă lectura „De ce-am dat la clasice și alte lucruri”
Critica ideologiei în cultura dicționarului
Am scris despre noua istorie literară a lui Mihai Iovănel în Transilvania: „Încă o filozofie a istoriei, își numea Herder la sfârșitul secolului XVIII un răspuns la filozofia istoriei iluministă, și poate n-ar fi rău dacă istoricii literari români ar face la fel de-acum încolo și ar prefața titlurile viitoarelor istorii cu un „încă”; măcarContinuă lectura „Critica ideologiei în cultura dicționarului”
„Din nou despre realismul literaturii”, eseu în Vatra
[Eseul face parte dintr-un dosar amplu pe care revista l-a dedicat romanului social contemporan. Aici e încadrat într-o polemică cu texte de Mihnea Bâlici și Costi Rogozanu.] „Din varii motive, care au de-a face cu istoria ideilor pe continent, discursul tradițional despre arte încă reprezintă arta ca fiind despre viață, dar ca o oglindă careContinuă lectura „„Din nou despre realismul literaturii”, eseu în Vatra”
iulianbocai.com 