Sunt cărți pe care nu le mai poți desprinde de istoria interpretărilor lor și nu le mai poți citi decât prin ea. Și apoi sunt cărți atât de profund legate de istoria geografiei lor personale, că nu pot fi decât cu greu scoase din locul nașterii lor fără să piardă, odată cu contextul, și cevaContinuă lectura „„Aici ceasurile mustesc de spaime””
Arhive categorie:Cronici și cronichete
Ileana Negrea, Jumătate din viața mea de acum
Dacă nu ești atent, poți să citești în volumul Ilenei Negrea același biografism dres poetic, cu inserții de obscenitate radicală, în care – în funcție de cum te situezi pe scara deschiderii politice locale – poți vedea ori indecență inestetică, ori o binevenită intransigență revoluționară. E adevărat că biografismul confesiv de-aici e mai lipsit deContinuă lectura „Ileana Negrea, Jumătate din viața mea de acum”
„Literatură și ideologie”, eseu în Timpul
Am scris în Timpul un eseu despre o temă care în România tot revine ca temă de discuție intelectuală: legătura dintre artă și ideologie. „Se crede de obicei așa: nu poți niciodată să te dezici cu totul de ideologie în scris, fiindcă ideologiile sunt, dacă nu explicite, atunci fondul mentalitar al alegerilor noastre zilnice șiContinuă lectura „„Literatură și ideologie”, eseu în Timpul”
Valeriu Cuc, Poeme
Cum scrii poezie despre frustrările sociale? Cu ironie, ca Ginsberg în poemul cu bomba atomică? Cu detașare și sarcasm, cum face Bukowski, căruia însă îi e mai ușor s-o facă, fiindcă el urăște în mod egal pe toată lumea? Cu seriozitate și empatie, ca Blake și curățătorii lui de coșuri? Cu furie și ingeniozitate cuContinuă lectura „Valeriu Cuc, Poeme”
„Un om obosit nu poate scrie”
Cartea e un dialog de 60 de pagini între Marquez și Llosa, datând de la începuturile boom-ului latinoamerican, căruia i se adaugă mai multe prefețe, postfețe, fotografii și un index complet nenecesar, ca s-o aducă la 150 de pagini, motiv pentru care pare și este încropită. Dar dialogul în sine e interesant și merită citit,Continuă lectura „„Un om obosit nu poate scrie””
Jurnal de la clasice 4: sfârșit de semestru
Știu că există în fiecare generație de studenți în umanioare (mai ales la filozofie) câțiva idealiști care se gândesc dacă merită să-și urmeze pasiunea și să dea la clasice, și am început serialul ăsta cu gândul ori să-i încurajez s-o facă, ori să le explic mai bine ce anume se studiază aici, dacă nu suntContinuă lectura „Jurnal de la clasice 4: sfârșit de semestru”
Recviem pentru autonomia esteticului
Luată în serios, sintagma „autonomia esteticului” poate fi înțeleasă, cred, în două feluri: ori ca intenție metodologică, ori ca teorie cu un substrat metafizic asupra specificității artei. În discuțiile în care apare acest concept nu e niciodată foarte clar dinspre care dintre aceste poziții ni se vorbește, dar cum adesea apărătorii lui ni-l prezintă caContinuă lectura „Recviem pentru autonomia esteticului”
Jurnal de la clasice 3: à quoi bon?
1. Când începem să adăugăm textelor pe care le citim lucruri care nu se află în ele? O teorie subiectivistă contemporană ar spune că adaosul personal are loc imediat, fără să necesite decontextualizarea prealabilă a textului; orice cititor ar putea – teoretic – să vadă în text ce vrea, iar consensurile interpretative se creează laContinuă lectura „Jurnal de la clasice 3: à quoi bon?”
Jurnal de la clasice 2: limbă și lingvistică
Fiind învins moral de întâlnirea mea cu morfologia descriptivă a elinei, m-am gândit zilele astea că înțeleg cel mai puțin gramatica limbilor pe care le știu cel mai bine și că dintotdeauna cu lingvistica am avut această problemă: că orice descriere lingvistică a limbii nu este o descriere pedagogică a limbii și că, în ultimăContinuă lectura „Jurnal de la clasice 2: limbă și lingvistică”
Cătălina Stanislav, Nu mă întrerupe
Într-un fel sau altul toate poemele din Nu mă întrerupe sunt despre dragoste și încă o dragoste care e deopotrivă patetică și blazată, corporală și abstractă. În mod neașteptat, e un volum de poezie în care declarațiile de iubire, „te iubesc”-uri repetate de trei patru ori pe rând sau în pagină, nu sunt nici pastișeContinuă lectura „Cătălina Stanislav, Nu mă întrerupe”
Un cal într-o mare de lebede
What to say about this piece of work? Are un stil degajat, fără stridențe, o voce nestilizată, dar sigură, un narator prin urmare vivace și autoironic, care nu se miră îndelung la orice diferență, e îngăduitor și privește orice lucru nou cu o curiozitate caldă, deși ușor superficială. Probabil cel mai mare atu al vociiContinuă lectura „Un cal într-o mare de lebede”
Responsabilitatea intelectualilor: colaboratorul Brasillach
Student la cea mai mare dintre marile școli, ENS, redactor literar la 21 de ani la Action Française, o revistă de dreapta, dar pe care toată lumea o citea pentru paginile ei literare, apoi redactor șef la nici 30 de ani la Je suis partout, talentat scriitor, romancier publicat și istoric al filmului de oarecareContinuă lectura „Responsabilitatea intelectualilor: colaboratorul Brasillach”
„Odă pentru subiect”, eseu în Echinox
„Modernismul, mai ales cel poetic, se întrece poate cu concetismul pentru titlul de cel mai arogant curent literar din istorie. E paradoxal că poeții moderni, cu miturile lor orfice, cu disprețul lor pentru plebe și semeni, cu apetența pentru metafore abstruse și versuri care rezistă înțelegerii sunt încă centrul canonului postmodern și contemporan, deși trăimContinuă lectura „„Odă pentru subiect”, eseu în Echinox”
Originile societății și creativității umane
Ce faci dacă ai studiat toată viața furnici, termite și insecte și ți se cere la optzeci de ani să scrii o carte despre umanitate? În cazul ăsta, scrii o carte despre termite și insecte și ce alte lucruri ai mai aflat despre animale dintr-o lungă carieră de cercetare în zoologie, și la sfârșit adaugiContinuă lectura „Originile societății și creativității umane”
Șase episoade frumoase, curioase sau crude din Tacit
Dacă mi s-a întâmplat ceva bun în pandemia asta e că am hotărât cu niște prieteni să citim mai multe lucruri și ne-am apucat de filozofie politică (Aristotel, Machiavelli, chestii d-astea), dar pentru că mare parte din filozofia politică antică e cam goală fără istorici, am zis să ne uităm peste Tucidide și Tacit. TucidideContinuă lectura „Șase episoade frumoase, curioase sau crude din Tacit”
iulianbocai.com 