Cum scrii poezie despre frustrările sociale? Cu ironie, ca Ginsberg în poemul cu bomba atomică? Cu detașare și sarcasm, cum face Bukowski, căruia însă îi e mai ușor s-o facă, fiindcă el urăște în mod egal pe toată lumea? Cu seriozitate și empatie, ca Blake și curățătorii lui de coșuri? Cu furie și ingeniozitate cuContinuă lectura „Valeriu Cuc, Poeme”
Arhive categorie:Literatură
„Un om obosit nu poate scrie”
Cartea e un dialog de 60 de pagini între Marquez și Llosa, datând de la începuturile boom-ului latinoamerican, căruia i se adaugă mai multe prefețe, postfețe, fotografii și un index complet nenecesar, ca s-o aducă la 150 de pagini, motiv pentru care pare și este încropită. Dar dialogul în sine e interesant și merită citit,Continuă lectura „„Un om obosit nu poate scrie””
Cătălina Stanislav, Nu mă întrerupe
Într-un fel sau altul toate poemele din Nu mă întrerupe sunt despre dragoste și încă o dragoste care e deopotrivă patetică și blazată, corporală și abstractă. În mod neașteptat, e un volum de poezie în care declarațiile de iubire, „te iubesc”-uri repetate de trei patru ori pe rând sau în pagină, nu sunt nici pastișeContinuă lectura „Cătălina Stanislav, Nu mă întrerupe”
Un cal într-o mare de lebede
What to say about this piece of work? Are un stil degajat, fără stridențe, o voce nestilizată, dar sigură, un narator prin urmare vivace și autoironic, care nu se miră îndelung la orice diferență, e îngăduitor și privește orice lucru nou cu o curiozitate caldă, deși ușor superficială. Probabil cel mai mare atu al vociiContinuă lectura „Un cal într-o mare de lebede”
Șase episoade frumoase, curioase sau crude din Tacit
Dacă mi s-a întâmplat ceva bun în pandemia asta e că am hotărât cu niște prieteni să citim mai multe lucruri și ne-am apucat de filozofie politică (Aristotel, Machiavelli, chestii d-astea), dar pentru că mare parte din filozofia politică antică e cam goală fără istorici, am zis să ne uităm peste Tucidide și Tacit. TucidideContinuă lectura „Șase episoade frumoase, curioase sau crude din Tacit”
Florentin Popa, Efrafa
Cel mai sigur indiciu al abilității poetice e acela de a putea să faci zone foarte disparate ale limbii, cartiere semantice distincte să se întâlnească și să le sudezi în imagini mutante de la care nu te-ai aștepta niciodată sa te afecteze și care totuși, neașteptat, o fac. Lui Florentin Popa nu-i lipsește această abilitateContinuă lectura „Florentin Popa, Efrafa”
Gavrilovici, Industria liniștirii adulților
La prima lectură mi s-a părut că e un volum de poezie la foc automat, cu multe versuri bune și unele – abilitate rară – citabile, dar că ar fi avut nevoie de cezuri și cadențe mai bine marcate, fiindcă în unele locuri pare lipsit de ritm, creând impresia unei verbozități de frondeur, care deContinuă lectura „Gavrilovici, Industria liniștirii adulților”
Effi Briest, o capodoperă
„Noi trebuie să fim ispititoare, altfel nu suntem nimic.” (Effi Briest) În a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea, atât de insuportabilă devenise practica claselor aristocrate și înaltei burghezii prusiene de a face din căsătoria fetelor de familie bună o afacere, că Marx putea să scrie în Manifest că era similară prostituției. Practica era deContinuă lectura „Effi Briest, o capodoperă”
Conștiința cea bună a imperiului
Dintre excelentele cărți scrise despre acțiunea „civilizatoare” europeană în Africa în ultima jumătate de secol, Așteptându-i pe barbari e poate cea mai bună. Chinua Achebe a scris și el una pentru veacuri, O lume se destramă și Tayeb Salih, pe care-l prefer, Sezonul migrației spre nord. Ultima este apărută în română prin anii ‘80, darContinuă lectura „Conștiința cea bună a imperiului”
Generation Kill în Cisiordania
Nu știu dacă ați văzut Shtisel, un foarte bun serial despre viața evreilor ultraortodocși dintr-un cartier din Ierusalim, poate unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am văzut în ultimii cinci ani, dar Oamenii eternității nu se tem niciodată mi s-a părut că arată partea seculară, modernă, mai crudă și mai nebună a țăriiContinuă lectura „Generation Kill în Cisiordania”
Și se auzeau greierii, Corina Sabău
Corina Sabău scria bine și-n primele cărți, unde folosea o voce personală, ușor atipică și ocazional nu atât poetică cât plastică. E drept că în primul roman își punea naratoarea, o fată încă neajunsă la adolescență, să spună lucruri ca: „viața mea seamănă cu o perdea roșie pe care o umflă vântul” „mă uit laContinuă lectura „Și se auzeau greierii, Corina Sabău”
Prietena mea genială
Se scriu cam multe cărți în Europa, m-am gândit citind primele 50 de pagini din Ferrante, de narațiune autobiografică și microepisodică, cărți pentru care e de ajuns să fi avut o viață și ceva din talentul povestirii ei. Au devenit plictisitoare prin inflație și-aș prefera mai multă invenție. Moda asta proustiană, în care dai atențieContinuă lectura „Prietena mea genială”
Dumnezeu și rușii
Multe lucruri au fost scrise în literatura rusă despre Dumnezeu de cartofori, pușcăriași și adulteri. Le-au scris pentru că erau ei înșiși interesați de iertare și divin, dar de îndată ce afli mai multe despre viețile lor, începi să bănuiești că mulți au ajuns la religie cu aceeași patimă cu care, până în 40 deContinuă lectura „Dumnezeu și rușii”
Oameni nu foarte normali
Am vrut s-o citesc pe Sally Rooney după ce am văzut-o pe Youtube povestind despre modurile în care încearcă și încă nu știe cum să introducă probleme de clasă socială în proză. Așa că am luat Normal people (mai are una, Conversations with Friends, care e prima ei carte). E roman de dragoste și întotdeaunaContinuă lectura „Oameni nu foarte normali”
Distopie islamică
Supunere ar fi fost un succes de public și dacă n-ar fi apărut în aceeași zi cu atentatele de la Charlie Hebdo din ianuarie 2015, pentru că fricile pe care joacă există cu mult dinaintea cărții și vor continua multă vreme: francezii se tem că comunitățile islamice din țară n-au respect pentru normele republicane, ciContinuă lectura „Distopie islamică”
iulianbocai.com 