Iulian Bocai

„Ceea ce mă fascinează la Bocai sunt naratorii lui straniu de inocenți și de asexuați, spectatori dezîncarnați ai vieții lor, cu o singurătate atât de profundă și confortabilă, încât nimic nu o poate sparge: pe scurt, Salinger meets Camus. În Revărsatul zorilor, naratorul se aruncă în labirintul erosului, explorându-și sexualitatea atât cu femei, cât și cu bărbați, dar fără a scăpa o secundă de strania lui alienare (sau inocență). Fiecare întâlnire e analizată cu aceeași detașare clinică, chirurgicală, ca și cum ar studia o specie necunoscută. Volumul este o ilustrare splendidă a imposibilității noastre de a trăi cu adevărat, chiar și atunci când atingem o altă ființă umană.“ – Adi Schiop

cronici

Lumina care rămâne, Oana Paler în Observator Cultural, noiembrie 2025.

Volumul e, în fond, o carte excelentă despre conservarea inocenței. Despre cum iubirea, chiar și neîmplinită, risipită sau ratată, este o formă de supraviețuire. 

Înduioșătoarele și deloc ciudatele povestiri de dragoste ale lui Iulian Bocai, Octavian Plăiașu în Observator cultural, noiembrie 2025.

Bocai este de departe unul dintre cei mai buni prozatori pe care îi avem. Destul de rar întîlnești un scriitor cu o frază atît de bine controlată, pe cît de bibilită și îngrijită, pe atît de frustă și tranșantă. Care pune în scenă un tip de inteligență care de multe ori te poate lăsa fără reacție și care nu are cum să nu-ți producă admirație.

Proză scurtă oldschool, Alex Goldiș, Vatra, decembrie 2025

O foarte frumoasă carte de proză scurtă*, cum puține au apărut în ultimii ani, a scris Iulian Bocai. […] Bocai e un filolog pur sânge, cu formație umanistă solidă, evidentă atât în eseurile ocazionale, cât și în lucrările cu bătaie mai lungă, precum Filologii. Instituționalizarea studiului literar în Europa (2020). E și un neînregimentat, un lup singuratic în cel mai bun sens al cuvântului: nu pactizează cu ideologii sau politici de grup, nu are în spate instituții, nu se lasă pradă diverselor mode, fapt care face ca vocea lui să-și păstreze onestitatea. Dacă greșește în analize sau diagnostice, n-o face decât pe propria barbă, nu în virtutea unor calcule sau idiosincrazii de moment. De adăugat că e și un scriitor ale cărui cărți n-au trecut neobservate: romanele Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu (2018) sau Constantin (2019) au fost premiate și salutate de critică drept construcții care anunță un prozator cu bătaie lungă.

Fals tratat de voyeurism, Emilia Faur, Familia, decembrie 2025

În ce privește plăcerea, ea este rezultata faptului divers, obișnuit, rutinar, livresc în cel mai firesc mod al vieții. Ea se obține din atenția deplasată spre context, spre the bigger picture – o perspectivă menită să contracareze privirea interesat pornografică – și, astfel, se substituie plăcerii pur sexuale, voyeuriste, refuzând senzaționalismul și identificarea facilă. Aici Bocai întinde cea mai frumoasă capcană: o deontologie ce însoțește un nou tip de existențialism. Existențialismul societății de consum, așa cum apare el în Revărsatul zorilor, aduce cu sine plăcerea de a te hrăni din și în alienare – un soi aparte de plăcere, într-adevăr.

Nostalgii, candori, tristeți – și alte înșelătoare suprafețe umane, Adrian Romila în Dilema, ianuarie 2025

Mișcîndu-se ambiguu între „absentarea de sine” și reflexiile din „oglinda în cuvinte”, eroii lui Iulian Bocai descriu în tot ce fac o geografie a prăbușirilor. Cu toată aura lor ușor snoabă, ei sînt autentici și, cu ei, la fel sînt și prozele care, iată, adaugă din nou valoare în panoplia ficționară a autorului.

Rămășițele zilei, Mihnea Bâlici, Matca, mai 2026

Revărsatul zorilor vine cu un fior post-flaubertian într-o epocă a ruinelor postmoderne. Asta face cu atât mai paradoxală camuflarea acestui recviem într-un produs de consum, cu povești de dragoste și naratori carismatici care împachetează idei grele sau monumentale: de la sexualitatea irizată de cele mai adânci părți ale subconștientului mic-burghez până la sentimentul generalizat de sfârșit al lumii în preajma pandemiei de COVID. Doar că există un caracter decadent în alegerea prozei scurte ca matrice formală pentru aceste tensiuni. Economia ei aerisită obligă zorii să se reverse pe spații scurte și repostabile. Și poate tocmai de aici vine originalitatea lui Bocai.

Un sex prea îndepărtat, Florin Iaru, Cațavencii, februarie 2026

Mare mi-a fost surpriza să descopăr un estet, deseori îmbîrligător de fraze, sintagme și comparații, un spirit mai degrabă contemplativ și sceptic, cu o neîncredere visătoare în natura umană. Iulian stăpînește tactica și strategia discursului, plăcerea elipselor, viclenia intercalării. Te prinde la înghesuială cu o poveste care pare întîi firească, așa cum se plimbă dintr-un text într-altul, dar care devine, încet-încet, incredibilă. La o primă vedere, avem de-a face cu un călător printre amintiri personale (și multe dintre cele ce se întîmplă par cu adevărat ale sale), pe care le risipește în evantai, printre multe personaje de un anumit soi, construiește o tramă a cărții, perfect plauzibilă și, împotriva lui Caragiale, care aștepta spargerea halbei de bere în capul nevinovatului Paul, face ocoluri largi, dezvoltînd de fiecare dată o temă nouă, la care pare să țină mai mult decît la povestea însăși.