Iulian Bocai

„Ceea ce mă fascinează la Bocai sunt naratorii lui straniu de inocenți și de asexuați, spectatori dezîncarnați ai vieții lor, cu o singurătate atât de profundă și confortabilă, încât nimic nu o poate sparge: pe scurt, Salinger meets Camus. În Revărsatul zorilor, naratorul se aruncă în labirintul erosului, explorându-și sexualitatea atât cu femei, cât și cu bărbați, dar fără a scăpa o secundă de strania lui alienare (sau inocență). Fiecare întâlnire e analizată cu aceeași detașare clinică, chirurgicală, ca și cum ar studia o specie necunoscută. Volumul este o ilustrare splendidă a imposibilității noastre de a trăi cu adevărat, chiar și atunci când atingem o altă ființă umană.“ – Adi Schiop

cronici

Lumina care rămâne, Oana Paler în Observator Cultural, noiembrie 2025.

Volumul e, în fond, o carte excelentă despre conservarea inocenței. Despre cum iubirea, chiar și neîmplinită, risipită sau ratată, este o formă de supraviețuire. 

Înduioșătoarele și deloc ciudatele povestiri de dragoste ale lui Iulian Bocai, Octavian Plăiașu în Observator cultural, noiembrie 2025.

Bocai este de departe unul dintre cei mai buni prozatori pe care îi avem. Destul de rar întîlnești un scriitor cu o frază atît de bine controlată, pe cît de bibilită și îngrijită, pe atît de frustă și tranșantă. Care pune în scenă un tip de inteligență care de multe ori te poate lăsa fără reacție și care nu are cum să nu-ți producă admirație.

Proză scurtă oldschool, Alex Goldiș, Vatra, decembrie 2025

O foarte frumoasă carte de proză scurtă*, cum puține au apărut în ultimii ani, a scris Iulian Bocai. […] Bocai e un filolog pur sânge, cu formație umanistă solidă, evidentă atât în eseurile ocazionale, cât și în lucrările cu bătaie mai lungă, precum Filologii. Instituționalizarea studiului literar în Europa (2020). E și un neînregimentat, un lup singuratic în cel mai bun sens al cuvântului: nu pactizează cu ideologii sau politici de grup, nu are în spate instituții, nu se lasă pradă diverselor mode, fapt care face ca vocea lui să-și păstreze onestitatea. Dacă greșește în analize sau diagnostice, n-o face decât pe propria barbă, nu în virtutea unor calcule sau idiosincrazii de moment. De adăugat că e și un scriitor ale cărui cărți n-au trecut neobservate: romanele Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu (2018) sau Constantin (2019) au fost premiate și salutate de critică drept construcții care anunță un prozator cu bătaie lungă.

Fals tratat de voyeurism, Emilia Faur, Familia, decembrie 2025

În ce privește plăcerea, ea este rezultata faptului divers, obișnuit, rutinar, livresc în cel mai firesc mod al vieții. Ea se obține din atenția deplasată spre context, spre the bigger picture – o perspectivă menită să contracareze privirea interesat pornografică – și, astfel, se substituie plăcerii pur sexuale, voyeuriste, refuzând senzaționalismul și identificarea facilă. Aici Bocai întinde cea mai frumoasă capcană: o deontologie ce însoțește un nou tip de existențialism. Existențialismul societății de consum, așa cum apare el în Revărsatul zorilor, aduce cu sine plăcerea de a te hrăni din și în alienare – un soi aparte de plăcere, într-adevăr.

Nostalgii, candori, tristeți – și alte înșelătoare suprafețe umane, Adrian Romila în Dilema, ianuarie 2025

Mișcîndu-se ambiguu între „absentarea de sine” și reflexiile din „oglinda în cuvinte”, eroii lui Iulian Bocai descriu în tot ce fac o geografie a prăbușirilor. Cu toată aura lor ușor snoabă, ei sînt autentici și, cu ei, la fel sînt și prozele care, iată, adaugă din nou valoare în panoplia ficționară a autorului.